Ryu

Ryu Murakami, Copii de aruncat, trad. Florin Oprina, Polirom, 2005 

Uitati de Haruki. The name is Ryu.   Din cei noua care ati incercat sa ghiciti autorul/cartea care m-a entuziasmat pe mine inca de la pagina 80… cel mai mult s-a apropiat de raspunsul corect Clitemnestra. Nu stiu cum sa interpretez varianta lui ramirez, care spera ca nu e vorba de Murakami (care din ei?). Trei ati pariat pe Ishiguro (OK, o sa citesc), trei pe Kawabata (idem) si unul pe Banana Yoshimoto (hmm, ce misto il cheama! – asta e tot ce pot sa zic, deocamdata).  In ce ma priveste, pariul meu pe Ryu e ferm. Da, mi-a placut pina la capat :). Si sint 518 pagini.  

 „Pe linga ei au trecut nenumarate taxiuri cu semnul „Liber” aprins. Kiku nu intelegea de ce nu opreste nici unul, cu toate ca el facea semn cu mina. Care era oare regula in orasul asta plin de lumini? Oare ce trebuie sa faci ca sa te poti intelege bine cu ceilalti? Raspunsul nu parea sa fie nici violenta si nici banii. S-a asezat in fata unui taxi, cu miinile larg desfacute, si a amenintat ca ii sparge geamurile, dar soferul a ris, clatinind din cap. Kiku a fluturat citeva bancnote si a strigat ca plateste triplu, dar usa taxiului a ramas in continuare inchisa. Kiku simtea cum ii pier puterile. Parca era secatuit de singe. Nu se mai simtise niciodata atit de vlaguit. Dupa treizeci de minute de asteptare, in sfirsit o masina a oprit in dreptul lor. Abia acum a inteles Kiku care era regula acestui oras: trebuie sa astepti. Fara sa faci scandal, fara sa tipi, fara sa devii agresiv, sa alergi, sa te misti, cu expresia neschimbata pe fata, sa astepti pur si simplu. Sa astepti pina cind esti golit de energie.” (p. 115) 

Kiku si Hashi sint doi copii gasiti abandonati in boxele pentru bagaje din gara Yokohama. Aproape morti si totusi in viata. Sint crescuti impreuna la un orfelinat, apoi adoptati de aceeasi familie. Spre sfirsitul adolescentei se despart si fiecare isi continua viata pe cont propriu. Nici unul dintre ei nu e in stare sa astepte pina cind e golit de energie. Se zbat prea tare. Sint agresivi. In cele din urma vor supravietui, incalcind regula orasului plin de lumini. Cu ce pret? Evident, cu pretul distrugerii orasului insusi. Cam asa cum supravietuieste ultima clona din Posibilitatea unei insule a lui Houellebecq, intr-o lume definitiv pustiita, pe o planeta de pe care s-a sters si ultima urma a umanitatii, si ultimul vestigiu de omenie. Esecul unei specii care s-a crezut timp de mii de ani invulnerabila. Specia care s-a considerat scopul suprem al creatiei si-a terminat misiunea imposibila. A distrus tot.   Ryu e mult mai romancier decit Houellebecq, in sensul ca nu ne arata niciodata omenirea din perspectiva supra-umana a celui de-al doilea, nici planeta vazuta de sus, de pe un satelit. Nici nu tine discursuri morale. El se limiteaza la Tokyo (al carui centru ascuns e Enclava Toxica, o Curte a Miracolelor absolut de neuitat), la personaje cu nasul infipt in propria lor viata, la povestile lor individuale. Ii lasa cititorului placerea de a tine discursurile prapastioase :). Personajele sint incredibil de variate, fiecare dintre ele cu nebunia lui, demontata concis, cu piesele la vedere. Avem un top-model obsedata de crocodili, un homosexual obsedat de stele (de pe cer si din reviste), o stilista al carei vis e sa croiasca un costum de inger, o femeie care se pudreaza prea mult si care are insomnii cind se gindeste unde o sa moara, un criminal care isi tine in friu impulsurile ucigase numai gindindu-se la bataile inimii fiului sau, un batrin care nu poate adormi decit alergind (sic!), un rock-star care-si taie virful limbii ca sa cinte mai bine… si multe, multe altele. Aproape ca as vrea sa fac un fel de dictionar, un ghid al personajelor din cartea asta.  Culmea e ca toate aceste fiinte ciudate se intersecteaza intr-o poveste coerenta, care nu plictiseste, nu oboseste, nu enerveaza. Care avanseaza in viteza, ca o masina de mare tonaj condusa de un pilot cu reflexe uluitoare intr-un raliu dement.Nu sint in stare sa scriu o „recenzie” la cartea asta. E prea densa, prea complicata, prea mare pentru puterile mele :). Nu pot decit sa ma bilbii si sa fiu fericita ca am citit-o.  

Explore posts in the same categories: roman